| abstract
| - Primele semne ale unei aşezări permanente în zona municipiului Galaţi s-au găsit pe malul estic al bălţii Mălina (în NV municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni, unelte confecţionate din stilex şi os, datând din neolitic. Tot în această zonă, de data aceasta pe malul sudic s-a descoperit un sceptru de piatră aparţinând culturii Coşlogeni din perioada de sfârşit a Epocii Bronzului. Oraşul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi aşezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării care, odată cu perioada celor două razboaie romane purtate împotriva dacilor, în 101-102 şi 105-106, va cunoaşte influenţa civilizaţiei romane, devenind dependentă, probabil, de castrul roman învecinat de la Barboşi, ca şi în multe alte cazuri întâlnite în prvincia romană Dacia. Noua aşezare daco-romană formată în vadul Dunarii, localizată în secolul III d. Hr. undeva la sud de locul actualei Biserici Precista, dar care a fost, în timp, nimicită de apele fluviului care străbat malul stâng. Descoperirile făcute în ultimii ani dovedesc continuitatea aşezării din Vadul Dunării în secolele VII-XI: tezaurul de la Galaţi format din 12 monede de argint bizantine emise între anii 613-685, mormântul cuman din partea vestică a Bisericii Precista precum şi o monedă bizantină din vremea împăratului Mihail IV Paflagonianul (1034-1041). Aceste descoperii demonstrează că Galaţii datează din perioada anterioară întemeierii statului moldovean. Prima menţionare documentară a oraşului Galati (pe atunci târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ştefan al II-lea). Galaţiul a crescut în importanţă după ce turcii au cucerit cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, în iulie-august 1484, oraşul ramânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerţul intern, dar şi în cel polono-turc. În 1789, în timpul războiului ruso-turc din 1789 - 1791, Galaţiul a fost ars de către armatele generalului rus Mihail Kamensky, aceasta fiind una dintre numeroasele pustiiri care au fost îndurate de oraş în războaiele ruso-turce din sec. XVIII şi începutul sec. XIX. În ciuda acestor perioade grele, comerţul şi navigaţia se dezvoltă în aşa fel încât Rusia înfiinţează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franţa şi Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA îşi deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858, prin decizia preşedintelui american James Buchanan de a-şi numi un consul la Galaţi. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galaţi. Mai mult decât atât aici se făcea un important comerţ de tranzit cu ţările germane. Construcţiile de nave militare de mari dimensiuni era o importantă activitate economică a oraşului, în acest sens un călător prin Ţările Române, abatele Bošković afirmă că: "am văzut acolo o corabie foarte mare, de felul acelora cărora turcii le spun caravele, care se află pe şantier, gata să fie lansată la apă. Fusese comandată de Isaac-aga, vameşul cel mare al Constantinopolului. Vasul era foarte mare, şaptezeci de paşi pe şaptesprezece şi încărcată cu optzeci şi patru de tunuri de bronz." În 1837, Galaţiul dobândeşte statutul de porto-franco (oraş liber), iar după războiul Crimeei din 1854 - 1856 devine, împreună cu Sulina, sediu al Comisiei Europene a Dunării. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, oraşul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza, ales ulterior ca domnitor în Moldova şi în Ţara Românească. Reşedinţa sa este găzduieşte în prezent un muzeu. După Unirea Principatelor, dezvoltarea oraşului s-a accelerat. S-au înfiinţat noi şcoli primare şi s-a deschis, la 26 octombrie 1864, Şcoala superioară de comerţ "Alexandru Ioan I", iar în anul 1867 s-a înfiinţat una dintre cele mai vechi instituţii de studiu liceal din ţară, Liceul "Vasile Alecsandri". De la câteva fabrici în 1870, s-a ajuns la 41 în 1908. Ştefan Zeletin, în lucrarea sa "Burghezia română", nota că: "În procesul de naştere a Românei moderne trebuie să se deosebească două mari curente: unul zgomotos dar superficial, anume al ideilor liberale care pleacă de la Paris spre Bucureşti şi Iaşi; altul tăcut dar adânc, care pleacă de la Londra spre Galaţi şi Brăila: e curentul economiei capitaliste engleze." Activitatea comercială a continuat şi datorită exportului masiv de cereale, despre poziţia pe care o avea portul Galaţi în exportul ţării consulul Franţei din oras notând la 8 aprilie 1870 că "portul Galaţi a devenit antreprenorul general al cerealelor pe care Moldova le exportă pe Dunare şi Marea Neagră în Anglia, Franţa şi Italia". Se recunoştea că înflorirea oraşului se datora regimului de oraş „porto-franco”, însă la 22 decembrie 1882 acest statut a fost înlăturat. left|thumb|Galaţiul în 1975 Totuşi, între anii 1900-1914, oraşul desfăşura un considerabil comerţ de cereale şi cherestea, în care se implicau şi reprezentanţii celor 16 consulate străine din oraş. O revoltă ţărănească a izbucnit în regiune în 1907, aceasta fiind înăbuşită de armata română. În 1911, la Galaţi se dezveleşte prima statuie din ţară a poetului Mihai Eminescu . În perioada interbelică Galaţiul a fost reşedinţa judeţului Covurlui. Oraşul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind, la recensământul din 1930, din punct de vedere al populaţiei, al cicilea oraş al ţării, fiind devansat doar de Bucureşti, Chişinău, Iaşi şi Cernăuţi. Din 1965 cunoaşte o nouă înflorire, o dată cu începutul funcţionării combinatului siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est.
|
![[RDF Data]](/fct/images/sw-rdf-blue.png)