| abstract
| - Vladislav I (n. 1325, d. 1377) a fost domn al Țării Românești între 1364 și cca. 1377. A fost fiul lui Nicolae Alexandru și al Klárei Dobokay (care provenea dintr-o familie de nobili maghiari) și frate al voievodului Radu I. Vladislav I este cunoscut și sub numele de Vlaicu Vodă. A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude Amlașul, Severinul și Făgărașul. Noul voievod va adăuga la titlurile moștenite și pe acelea de Ban de Severin (1368) și Duce de Făgăraș (1369), deși s-a aflat,încă de la urcarea pe scaun sub amenințarea permanentă a coroanei angevine. Astfel, în 1365, printr-o proclamație regală, Vlaicu era considerat uzurpator deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate și și-a însușit un titlu ce nu-i aparținea. Relațiile rămân încordate și, înainte să aducă la supunere pe voievodul Țării Românești, Ludovic I al Ungariei și-a îndreaptat lovitura asupra țarului bulgar de la Vidin, Ivan Srațimir, cumnatul lui Vladislav. Cucerirea cetății de scaun și îndepărtarea familiei domnitoare din această țară au condus la constituirea Banatului Bulgariei aservit coroanei maghiare, care a dorit să-l transforme într-un punct de sprijin al ofensivei catolice, atât asupra ținuturilor de la nord de Dunăre cât și în Balcani. Când, în 1368, Vladislav a refuzat să se alăture regelui maghiar spre a-i consolida stăpânirea asupra Vidinului, soarta Țării Românești a fost hotărâtă. Oștile maghiare au înaintat pe două direcții: dinspre Vidin spre Severin și dinspre nord, din Transilvania spre sud-vest, de unde veneau trupele conduse de voievodul Nicolae Lackfi. Operațiunea preconizată nu a dat rezultatele așteptate. În noiembrie, Vlaicu a învins pe râul Ialomița, în apropiere de Târgoviște, oastea voievodului transilvănean. După victorie, voievodul Țării Românești devine arbitrul situației din țaratul Vidinului, unde după o intervenție armată cerută de localnici va obține, la 29 august 1369, eliberarea lui Srațimir și reconstituirea statului temporar ocupat de trupele maghiare. În contextul noii situații Ludovic recunoștea, în schimbul prestării formale a jurământului de vasalitate, toate titlurile și posesiunile lui Vlaicu, fără ca prin aceasta tensiunile politice dintre cele două state sa slăbească. Numele lui Vlaicu Vodă este asociat și cu primele conflicte româno-turcești desfășurate în 1369. El a participat alături de regele Ludovic la o luptă cu oști ale sultanului Murad și țarului de Târnovo, Ivan Alexandru. Ulterior, în 1371, oastea sa va fi prezentă la Cirmen (Cernomen) alături de trupe bizantine și sârbești, fără a putea dobândi victoria. Se pare că tot în vremea domniei sale, Chilia a revenit Țării Românești. Participarea sa la lupta pentru triumful ortodoxiei la nordul Dunării se va materializa prin consacrarea în 1370, la Severin, a celui de al doilea scaun mitropolitan muntean și prin susținerea călugărului de origine greacă Nicodim, creatorul tradiției monastice la nord de Dunăre. Lui Vladislav i se atribuia Vadița, lângă Severin, fundație anterioară anului 1375 și Biserica Domnească din Curtea de Argeș. În plan economic, dă la 20 ianuarie 1368 un privilegiu pentru negustorii brașoveni, vama percepută mărfurilor – tricesima (a 30-a parte din valoarea transportului); este primul voievod al Țării Românești care bate monedă – ducații de argint plus o monedă secundară: banii. [[Fișier:Cel mai vechi document din Ţara Românească.jpg|thumb|left|Documentul prin care Vladislav I dăruiește în anul 1374 Mănăstirii Vodița trei sate]] Unul din cele mai vechi documente din Țara Românească (document original, în limba slavă, pe pergament) prin care Vladislav I dăruiește în anul 1374 ctitoriei sale (Mănăstirea Vodița) trei sate, venitul domnesc de la opt pescării de la Dunăre și alte bunuri, este păstrat la Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale din București.
|
![[RDF Data]](/fct/images/sw-rdf-blue.png)