rdfs:comment
| - Polieuct şi Nearh au fost doi ostaşi, buni prieteni între ei, în zilele împăratului Deciu, la anii 250. Locuinţa lor era în Meletina, cetatea de căpetenie a Armeniei. Credinţa lor era deosebită: Nearh era creştin, iar Polieuct, cu toate că era păgân, avea însuşiri de creştin şi mare înclinare să ajungă creştin. Împăratul a dat poruncă foarte aspră împotriva creştinilor. Această poruncă a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l ameninţau, ci de teamă ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct să se rupă, sau să se răcească, din pricina acestei porunci, care ameninţa cu pedepse pe creştini, şi făgăduia daruri şi cinste celor ce rămâneau păgâni, sau se întorceau la credinţa păgână. Nearh era atât de amărât, încât Polieuct, aflând pricina amărăciunii lui, şi-a deschis inima, spunându-
|
abstract
| - Polieuct şi Nearh au fost doi ostaşi, buni prieteni între ei, în zilele împăratului Deciu, la anii 250. Locuinţa lor era în Meletina, cetatea de căpetenie a Armeniei. Credinţa lor era deosebită: Nearh era creştin, iar Polieuct, cu toate că era păgân, avea însuşiri de creştin şi mare înclinare să ajungă creştin. Împăratul a dat poruncă foarte aspră împotriva creştinilor. Această poruncă a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l ameninţau, ci de teamă ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct să se rupă, sau să se răcească, din pricina acestei porunci, care ameninţa cu pedepse pe creştini, şi făgăduia daruri şi cinste celor ce rămâneau păgâni, sau se întorceau la credinţa păgână. Nearh era atât de amărât, încât Polieuct, aflând pricina amărăciunii lui, şi-a deschis inima, spunându-i: "nu te teme că porunca împăratului are să ne despartă; în noaptea aceasta am văzut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbrăcat de haina mea murdară şi m-a îmbrăcat cu una luminoasă, m-a urcat pe un cal înaripat şi mi-a zis să-I urmez Lui. Această vedenie m-a hotărât cu totul să fac ceea ce gândeam de mult; căci numai numele de creştin îmi lipseşte. Ai băgat de seamă că ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; şi că atunci când mi-ai citit viaţa şi învăţăturile Lui, am rămas uimit de sfinţenia faptelor şi cuvintelor Lui? O, Nearh, dacă m-aş crede vrednic să merg la El, fără să-I cunosc tainele şi fără să fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinţa pe care o am să mor pentru slava Lui şi pentru întărirea veşnicelor lui adevăruri!" Nearh l-a lămurit spunându-i că tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fără să fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvnă, a smuls porunca împăratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucăţi şi a aruncat-o în vânt; şi văzând idolii pe care păgânii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pământ, şi i-a călcat în picioare. Toată lumea, împreună cu Nearh, prietenul său, a rămas uimită de această faptă neaşteptată. Felix, care era socrul lui Polieuct şi care avea împuternicire de la împărat să prigonească pe creştini, a văzut cu ochii lui ce a făcut ginerele său şi s-a îndurerat văzându-şi pierdute nădejdea şi sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat să zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu ameninţări şi la urmă cu lovituri peste faţă, date de călăii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capăt. Şi atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, soţia lui Polieuct, cu nădejdea că lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra bărbatului său, decât meşteşugirile şi asprimea tatălui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotrivă, tăria lui Polieuct a adus la credinţa creştină pe mulţi păgâni. Şi atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat poruncă să i se taie capul. Şi sfântul mucenic Polieuct, fără alt botez decât cel al sângelui său, s-a dus să ia în stăpânire mărirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o tuturor acelora care se vor lepăda pe sine, pentru numele Lui.
|