| abstract
| - Categorie:Mănăstiri Mănăstirea Turnu se află aşezată pe malul stâng al Oltului la circa 2 Km amonte a ctitoriei lui Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia, pe teritoriul oraşului staţiune Călimăneşti. Denumirea îi este dată de la un turn aflat pe stânca numită "Piscul lui Teofil", turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela în secolul al II-lea. Iniţial, i s-a zis "Schitul de după turn", apoi "Schitul Turnu" şi în cele din urmă denumirea actuală de "Mănăstirea Turnu". Istoria locaşului începe prin secolul XV - XVI, când nişte călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici, trăind într-o sărăcie deplină. S-au adăpostit în colibe, case de lemn sau chiar în chilii săpate în stâncă, aşa cum au procedat pustnicii Daniil şi Misail. Datorită faptului că pe la jumătatea secolului XVI adunându-se mulţi pustnici, Misail, ridică o biserică de lemn cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului". Prin numirea în anul 1676 a egumenului Varlaam de la mănăstirea Cozia ca episcop al Râmnicului şi care mai târziu ajunge mitropolitul Ţării Româneşti, totul se schimbă pentru viaţa pustnicilor de aici. Se construieşte o bisericuţă din piatră şi cărămidă în locul celei de lemn, aşezându-se sub ea moaştele cuvioşilor Daniil şi Misail. Prin aceasta devine o aşezare monahală statornică. Construirea căii ferate care face legătura Olteniei cu Ardealul pe valea Oltului, amenajarea unei staţii C.F.R. paralel cu şoseaua deja construită, are o însemnătate deosebita pentru aşezământ privind legătura cu lumea exterioară. Episcopul Argeşului Gherasim Timuş decide construcţia unei reşedinţe de vară, construcţie ce se execută între anii 1893-1901 şi care consta într-o clădire biserică şi camere de locuit. Proiectul este executat de un arhitect polonez stabilit în România, lucru ce face ca stilul bisericii să fie diferit de bisericile româneşti. Tot el va executa şi pictura care se caracterizează printr-un stil modernist. Biserica cu hramul "Schimbarea la Faţă" se află la etaj, este sfiinţită la 28 octombrie 1901, după care Schitul este ridicat la rangul de mănăstire canonică. Un eveniment nefericit, un incendiu izbucnit într-o noapte de februarie 1932, face să piară în flăcări 5 corpuri de case cu 26 camere, 2 şoproane, trapeza veche, clopotniţa, turla de la biserica mică, tâmpla cu toate icoanele şi candelele, iar pictura interioară este grav afectată. Biserica, clopotniţa şi două case vor fi refăcute prin străduinţa episcopului Nichita Duma şi contribuţiile credincioşilor. Fresca a fost realizată între anii 1935-1936 de către pictorul Belizarie. Mănăstirea este desfiinţată în anul 1961 şi transformată în Casă de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului în baza decretului 410/1959. În anul 1975 se revine la statutul de schit în subordinea Mănăstirii Cozia, datorită demersurilor făcute de ieromonahul Teoctist Dobrin. Acesta reuşeşte să adune în jurul lui un grup de tineri monahi dând viaţă nouă aşezării mănăstireşti. De asemeni legătura aşezământului cu drumul naţional se îmbunătăţeşte prin construirea unui pod peste Olt la punctul Lotrişor şi totodată a primului drum de acces. Anul 1988 reprezintă evenimentul de seamă al locaşului: revenirea la statutul de Mănăstire şi aceasta tot demersurilor şi strădaniilor aceluiaş om ieromonahul Teoctist Dobrin, pe care episcopul îl recompensează ridicându-l la rangul de protosinghel. Cutremurele din 1977, 1985 şi 1990 au produs deteriorări multiple care au impus restaurarea construcţiei. Un lucru important al acestor lucrări este reconstrucţia acoperişului în arhitectura românească, iar picturile în stilul autohton, înlăturând astfel motivele de critică a specialiştilor. Trapeza de la parter a fost transformată într-o biserică spaţioasă cu hramul Izvorul Tămăduirii, pentru mulţimea credincioşilor veniţi în număr mare la slujbe. Actual destinele mănăstirii sunt coordonate de stareţul protosinghel Ionachie Trifa, un devotat al vieţii monahale şi bun gospodar.
|
![[RDF Data]](/fct/images/sw-rdf-blue.png)