rdfs:comment
| - Ion D. Vulcănescu (n. 4 august 1916, Buzău - d. 8 noiembrie 1991, București), profesor de matematică și economist, a fost un instructor de Yoga din România, autorul cărții Breviar practic HATHA-YOGA din 1975, prima carte despre Yoga aparută și semnată de un român după 23 august 1944. A făcut închisoare de două ori pentru activități anti-comuniste: în 1946-1947 și 1948-1964. În anii 1968-1970 ține un curs de yoga la Universitatea din București, iar printre elevii lui s-au numărat Gregorian Bivolaru și psihologul Irina Holdevici.
|
abstract
| - Ion D. Vulcănescu (n. 4 august 1916, Buzău - d. 8 noiembrie 1991, București), profesor de matematică și economist, a fost un instructor de Yoga din România, autorul cărții Breviar practic HATHA-YOGA din 1975, prima carte despre Yoga aparută și semnată de un român după 23 august 1944. Licenţiat al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor pe Dimitrie Pompeiu, Ion Vulcănescu a obţinut şi licenţa Facultăţii de Filozofie, avându-l ca profesor pe Nae Ionescu, cunoscut pentru simpatiile sale legionare. Între 1943-1948 a lucrat ca specialist în finanţe – funcţionar superior – în cadrul Ministerului de Finanţe, unde vărul său, Mircea Vulcănescu, era subsecretar de stat. A făcut parte așadar din cercurile de putere de dinaintea perioadei comuniste. A făcut închisoare de două ori pentru activități anti-comuniste: în 1946-1947 și 1948-1964. În anii 1968-1970 ține un curs de yoga la Universitatea din București, iar printre elevii lui s-au numărat Gregorian Bivolaru și psihologul Irina Holdevici. Ion D. Vulcănescu s-a născut la 4 august 1916, la Buzău. Potrivit unei biografii online "pe linie paternă este din aceeaşi familie cu filosoful Mircea Vulcănescu. Tatăl său, Dumitru Vulcănescu, a călătorit şi studiat în India, apoi s-a stabilit în Turnu-Severin, ca avocat la Baroul Mehedinţi". Licenţiat al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor pe Dimitrie Pompeiu, Ion Vulcănescu a obţinut şi licenţa Facultăţii de Filozofie, avându-l ca profesor pe Nae Ionescu, cunoscut pentru simpatiile sale legionare. Între 1943-1948 a lucrat ca specialist în finanţe – funcţionar superior – în cadrul Ministerului de Finanţe, unde vărul său, Mircea Vulcănescu, era subsecretar de stat. A fost unul dintre iniţiatorii organizaţiei anticomuniste „Graiul sângelui”, înfiinţată în 1945, alături de ofiţeri ai Armatei Române şi simpatizanţi legionari. La 30 martie 1949, în urma judecării membrilor organizaţiei „Graiul sângelui”, este arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnică, fiind eliberat în 1964. A publicat: „Curs de filozofie matematică” (1940); „Calculul probabilităţilor şi problema tragerilor” (1942); „Dincolo de iluzii” (1943); „Breviar practic Hatha-Yoga” (1975); „Abecedar Hatha-Yoga” (1995) şi „Sunt cel ce sunt” (1996), ultimele două publicate postum. A murit la 9 noiembrie 1991.
|