abstract
| - Academia Imperială a fost un program de antrenare militară controlat de Imperiul Galactic care a evoluat din sistemul analog al Republicii Galactice. În perioada Republicii Academia fusese o instituţie educaţională de elită care antrena tineri să devină membri ai Serviciului de Explorare, cel Comercial şi al armatei. Sub conducerea lui Palpatine, Imperiul a reformat Academia şi a încorporat alte instituţii folosite de forţele de defensivă planetară şi Departamentul Judicial. A stabilit campusuri pe mai multe planete din galaxie, producând soldaţi pentru trupele de şoc şi ofiţeri pentru Flota Imperială şi Armata Imperială. Clădirile pentru ambele ramuri ale armatei erau cunoscute drept Academii Navale de Sector şi Academii de Antrenare a Ofiţerilor Armatei Imperiale. În interiorul sistemului academic, câteva şcoli în particular se evidenţiau: Academia Raithal era considerată de mulţi cea mai prestigioasă instituţie de antrenare a armatei, iar Academia Imperială Navală principalul centru pentru flotă. Academia Corulag era plasată pe locul doi după Raithal de unii, în timp ce Academia de pe Carida era o instituţie importantă de antrenare a trupelor de şoc care folosea gravitaţia puternică a planetei pentru a forma soldaţi mai duri şi viguroşi. Antrenarea pentru piloţi TIE avea loc separat, de obicei într-un loc ataşat Academiei, la o şcoală de zbor, aflată de obicei la bordul unui distrugător stelar.
|